Scandal și bălăcăreală joi,săptămâna trecută, în ședința Consiliului local Slatina. Obiectul balamucul l-a reprezentat,în fapt,un proiect de hotărâre care viza colectarea deșeurilor reciclabile. Normele urmau să fie aplicate atât locației colectării-apartament, cât și locației-gospodăriilor proprietate. Pentru acestea din urmă, consilierii PNL, Viorel Rogojinaru și Sorin Brătoi au avut un amendament.
Așa…și?! Și atât, pentru că…
Grăbiți să ajungă la cheful PSD din imediata apropiere,cortul Rubiștein de pe Dealul Grădiște, acolo unde se afla și primarul Minel Prina, absent de la ședință, aleșilor social-democrați,numai de amendamente nu le ardea!
De fapt în asta consta miza hotărârii reciclabilelor:masa și dansul din vârful dealului!
Așa s-au trezit cu „VOTAT”, PE NEVOTATE, consilierii liberali, fără amendamente,fără supunere la vot,fără mânuța sus…Votat se făcuse prin bifare,pe hârtie! Aleluia!
Votat și totuși nevotat, pentru că opoziția s-a opus proiectului,ce,organic la bază, a fost respins! În ciuda împăciutorului acum pesedist,fost liberal viceprimarul Cristi Bircea, care a făcut rahatul praf! Adică a iritat mai rău!
Schimbul de replici între Brătoi, Rogojinaru și social-democrații majoritari a fost unul acid și de „profundă inteligență creatoare”în folosul slătinenilor… În cadrul acestuia s-a auzit însă și vocea suspinândă a Anei Anghel: „hai, mă,dați-o dracului, nici chiar așa…”!
E, nu…Iaca așa!










































































