„Chiparoșii“, în PSD, au reprezentat întotdeauna cercul real de putere. A fost mereu grupul restrâns de decizie și influență care a direcționat totul în partid și în țară când partidul a fost la guvernare: banul, forța politică, justiția, numirile în instituțiile care ar fi trebuit să fie și să rămână ale poporului, până la hotărârea finală. Nimeni și nimic n-a trecut peste ei. Niciodată. Istoria se repetă și azi, la o săptămână până la Congresul extraordinar de sâmbătă, care nu va schimba nimic. PSD își schimbă doar comanda unică de putere și va deveni tot mai subțire, tot mai moale. Se schimbă baronii, aleși pe sprânceană, care vor fi aduși în forurile decizionale ale PSD. Mulți îl urau cu sinceritate pe Liviu Dragnea. Cu toate astea l-au aplaudat, l-au încurajat, l-au tolerat. Mulți nu dau doi bani nici pe Viorica Dăncilă, cu care, azi, fac la fel. O aplaudă, o încurajează, o țin scut și o vor arunca, peste bord, după alegerile prezidențiale. Doar mandatul de premier o face pe Viorica Dăncilă, președinte de partid. Interesele banilor publici, sinecurile și privilegiile. Ce va urma vor fi alte trădari între grupările partidului, aceeași boală tradițională.
Cu experiență zero de manageriat un partid, Viorica Dăncilă, fără mandatul de premier , nu va mai rezista niciun pic ! Fără voturile Olteniei, iar absența lui Paul Stănescu, Olguței Vasilescu, de la ”informala” întâlnire de la malul mării, va duce partidul la 10 la sută. Ca și la Adrian Năstase, ca și la Geoană, ca și la Ponta, ca și la Dragnea, “chiparoșii” se vor prăbuși imediat după pierderea alegerilor prezidențiale. Care nu pot fi câștigate cu Teodorovici, cu Șerban Nicolae, Fifor sau Pleșoianu. După cum nici partidul nu se poate reforma cu Robert Cazanciuc, Suciu, sau oricare alt preferat al Vioricăi, luat dintre adoratorii și slugile ”dictatorului”.
“Chiparoșii” lui Viorica premier, ca și ai lui Dragnea, vor începe , pe rând, să se prăbușească. Tragedia e că, în realitate, PSD nu a priceput nimic din repetările ei.
De aceea nu m-a surprins și nu mă va surprinde, refuzul lui Paul Stănescu, cu toată Rezoluția PSD Olt care –l vrea președinte executiv în partid, de a intra într-o sinecură politică perdantă din start. ”Voi intra în conducerea PSD într-un proiect bun pentru partid, nu al unei persoane. …Trebuie să înțeleagă foarte mulți dintre colegii noștri că nu discutăm despre proiecte personale, ci ale partidului…”( a declarat, vineri, săptămâna trecută, public, în cadrul conferinței de presă la Slatina, Paul Stănescu).
Mai limpede de atât în a spune, că ”imaculații” sunt aceiași, se poate într-un limbaj mult mai dur, care nu ar fi de niciun folos, partidului. După cum, eventuala sa candidatură, cu o victorie amară, temporară, nu ar fi de niciun folos Organizației PSD Olt. Una în care, cei care au pierdut în fiefurile de care sunt responsabili, alegerile europarlamentare s-a datorat neimplicării lor serioase, până la capăt, obișnuiți să se urce, de fiecare dată, pe valul partidului și să-și aroge apoi, meritele personale. Surpriză ! Partidul nu a mai fost pe val și cine așteaptă un mandat, oricare ar fi el, pe valul partidului, va pierde fără nicio altă explicație în afara luptei pentru câștigarea mandatului. Unul, în primul rând pe persoană fizică, în al doilea rând pentru partid. După același tipar în care, dacă Oltul nu scotea al doilea scor pe țară în alegerile parlamentare, iar Dragnea era în picioare, Stănescu era Out ! Out din partid, cu o excludere votată de Dăncilă, Suciu, Teodorovici, Cazangiuc și majoritatea ”imaculaților” de azi, înaintea Olguței Vasilescu și Oprișan care au pierdut Craiova și Vrancea toată !
De aceea, intrarea fratelui Alexandru Stănescu, în guvern, în locul lui Daea, după un răspuns al lui Paul Stănescu, confuz ( ” nu văd motive pentru care domnul ministru Daea să fie remaniat, nu cred că fratele meu va intra în Executiv, dar este apanajul ministrului să facă remanierile, cât și propunerile….”), ar însemna o aplaudare la scenă deschisă de către primarii care cred, naiv, că o ușă în guvern le asigură victoria unui alt mandat, fără prea mult efort, dar o mare greșeală făcută doar din orgoliu personal de a ajunge, fie și pentru câteva luni, ministru ! O greșeală pe care PSD Olt va fi primul ce urmează a o deconta.
Liviu Dragnea nu mai apare în mesajele partidului. Și PSD crede că așa se îmbărbătează. În subteranele partidului, metodele sunt aceleași. Toți și-au dat mâna și o susținut-o fără rezerve pe outsiderul Viorica Dăncilă. Cine era Viorica Dăncilă până la sluga lui Dragnea ?! Nu contează. Esența Congresului Extraordinar de sâmbătă, e următoarea: nici Dăncilă, nici președintele executiv, oricare ar fi el, nici secretarul general, oricum s-ar numi el, nu au făcut nimic pentru a câștiga șefia partidului, încrederea organizațiilor. Au doar de jucat o carte, un rol. Dacă nu vor accepta ce li s-a dat pe mână, după Congres, vor sfârși sfârtecați exact de cei care i-au pus să conducă PSD. Fie din interiorul, fie din afara partidului. Ei vor trebui să-i mulțumească înainte de toate, pe cei cărora le-au dat pe tavă partidul. Iar asta se va vedea în turul doi al prezidențialelor ! După care, PSD va pierde guvernarea. Purificarea partidului va veni pe cale naturală. Până atunci culoarea pământie de pe chipurile milioanelor de sociali democrați, rămâne ! Este culoarea Extraordinarului Congres de sâmbătă, 29 iunie, anul nostru. Unul în care, explicațiile, promisiunile, jocurile, vor fi scoase, ca de obicei, din eternul portofel !










































































