FUNCȚIONARI PUBLICI DIN PRIMĂRIA SLATINA TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ PENTRU FAPTE DE CORUPȚIE. CEI ÎN FUNCȚIE TREBUIE SUSPENDAȚI!
În cadrul rechizitoriul de trimitere în judecată a soților Marinescu, Carmen și Severus, în urma denunțului făcut de Bercea Mondial, Sandu Anghel, pentru dare și luare de mită, procurorii DNA-ST Craiova, au făcut disjungeri. Una dintre ele a avut la bază terenul achiziționat de Severus Marinescu, de la Primăria Slatina.
Referat DNA:…..
Marinescu Eugenia-Carmen şi Marinescu luliu-Severus au achiziţionat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, Aleea Tineretului nr. 5B de la Primăria Municipiului Slatina conform actul notarial nr. 2557 din 14.12.2011, emis de BNP Dicu Victor-Ciprian, tranzacţie consemnată în declaraţia de avere a magistratului.
Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.
Prin hotărârea nr. 209 din 14.09.2011, C.L. Slatina a aprobat vânzarea prin licitaţie publică a terenului în vederea realizării unei investiţii cu respectarea reglementărilor stabilite prin planurile urbanistice, fiind însuşit raportul de evaluare întocmit de expertul
Beznea Gheorghe, conform căruia, suprafaţa a fost evaluată la 15,19 euro/mp, respectiv 9.117 euro (38.502 lei, în baza cursului de schimb B.N.R. din data evaluării-25.07.2011), existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor operaţiuni şi subevaluarea acestui
imobil, ca urmare a relaţiilor avute de Marinescu Eugenia-Carmen cu funcţionari publici din cadrul Consiliului Local Slatina şi Primăriei mun. Slatina…..
Deși ulterior, Severus Marinescu a retrocedat terenul Primăriei Slatina, prejudiciul fiind astfel, într-un fel, recuperat, infracțiunile de corupție au rămas. Azi, Tribunalul Olt, a avut un prim termen de judecată pe fond, Camera Preliminară, în care s-a luat act de declarația de abținere a judecătorului Gheorghe Marușcă, pe speță. Numele acestuia apare în stenogramele interceptărilor dintre denunțători.
Referat DNA:
„Într-o altă înregistrare, efectuată într-o zi din perioada
14-20.11.2011, avocatul Cismaru Dumitru recunoaşte primirea sumei de
200.000 euro de la Anghel Florin şi afirmă faptul că el a remis banii
judecătorului Marinescu Eugenia Carmen, susţinând că aceasta a
împărţit banii cu judecătorul Cotoi Mihaela Diana, (care judeca pe
fond cauza) şi care refuza restituirea banilor către martorul
denunţător.
Mai jos, redăm pasaje relevante: Anghel Florin (în dialog este notat
cu Fiul), mama sa Anghel Fănica (în dialog este notată cu Mama), iar
avocatul Cismaru Dumitru (în dialog este notat cu Cismaru):
Fiul : Nu mă interesează, da` până la urmă trebuie să ne mai dea și
nouă jumătate din…
Mama : … că eu îi dau, îi dau și diferența.
Fiul : Îi dau și diferența, îi mai duc. Mai îi dau 300.000…
Cismaru : Păi da ce…
Fiul : Să vorbească, să-și ia dosaru`. Să se bate, să facă pe dracu-n patru.
Cismaru : Păi cum mă, cu cine să se bată? N-ai cu cine.
Fiul : Atunci zii mânca-ți-aș … Să-mi aducă banii.
Cismaru : Păi întreabă bă și tu pe MARUȘCĂ, domne poate CARMEN să ia…
Fiul : Ce să vorbesc, bă cu MARUȘCĂ, că…”…..„
Informaţii generale
|
Părţi
|
Şedinţe
Potrivit reglementărilor în vigoare, funcționarii publici din cadrul Primăriei Slatina, trimiși în judecată pentru fapte de corupție trebuie suspendați din funcție. |










































































