Ce altă concluzie să tragem? Ieri, 13 martie, Consiliul local Slatina a aprobat Proiectul de hotărâre referitor la acordare sprijin financiar alpinistului Horia Colibăşanu, în vederea realizării expediţiei Slatina – Kanchenjunga 2012 Himalaya.
Iniţiatorul proiectului? Edilul Darius Vâlcov. CL Slatina? Tot al primarului!
Astfel, s-a aprobat aprobarea sumei de 170 milioane lei vechi, bani publici, lui Horia Colibăşanu în vederea realizării expediţiei, din perioada 5 aprilie – 10 iulie a.c., în Himalaya, vârful Kanchenjunga.
Practic, Darius Vâlcov pe banii contribuabililor plăteşte vacanţa timişoreanului Horia Colibăşanu! Şi nu sunt primii bani băgaţi în fundul acestuia!
Nu mai puţin de alţi 15.000 de euro au asigurat alte trei „vacanţe”, din 2006 şi până în prezent, pentru alde Colibaşu.
Prin Hotărârea de Consiliu Local Slatina nr, 87, din 30 martie 2006, şi „cererea domnului Colibasanu Horia-Dan din municipiul Slatina, prin care solicita un sprijin financiar în sumă de 5.000 de euro pentru realizarea expediţiei”, primii bani de la bugetul local luau drumul către timişoreanul Horia Colibaşu. Din datele pe care le deţinem, acesta ajungea în Himalaia – vf. Manaslu (8163m). Colac peste pupăză în acelaşi an obţine titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Timişoara. Dar banii i-a plătit Slatina.
Ca să scurtăm povestea, şi în 2010 şi în 2011, darnicul Darius Vâlcov, că doar nu da din propriul buzunar, şi consilierii locali de mucava i-au plătit timişoreanului alte două expediţii în Himalaya, pe Annapurna (8091m) şi Lhotse (8516 m). respectiv cu 210 milioane lei şi 200 milioane lei. Cam 10.000 de euro!
În total, vreo 19.000 de euro ne-au costat „escapadele” timişoreanului…şi mâna largă a primarului Darius Vâlcov!
Florin Deaconu