
Dacă nu a fost să prindă secretar de stat, unicul dat și adjudecat PNL Olt fiind cel pentru președinte al Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc, bine și un șef de punct de lucru! Bătut rău în alegerile locale pentru Primăria Balș, fostul primar al orașului, Mădălin Ady Teodosescu a stat pe tușă ceva timp, așteptând ”cioara de pe gard”: un post promis la abureală de secretat de stat, că doar de aia ”ne avem bine cu Ludovic”!
Însă Ludovic, ghinion, a retrogradat, fiind schimbat din postura de premier, ghinion și pentru Ady Teodosescu. De săptămâna trecută fostul primar al Balșului a trebuit să zică mersi și pentru șef punct de lucru la CNCIR/Craiova (Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune), instituție unde inspector șef cu rang de secretar de stat este fostul subprefect de Olt, Emanuel Oproiu. Sprijinit de deputatul Gigel Știrbu, prin fostul ministru al Economiei, Virgil Popescu, după demisia din postul de administrator public al orașului Scornicești și un schimb de replici acide între aceasta și Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt.
Filiera pe care Ady Teodosescu a ajuns șef în punctul de lucru Craiova este ușor de dedus!
Deductibilă este și poziția de angajat Afir/Craiova a fostului administrator public al Balșului, Marin Hristea, mâna dreaptă a lui Teodosescu în vremea când acesta era primar, părăsind postul după pierderea dezastruoasă a primăriei orașului.
Slăvit să fie numele deputatului Gigel Știrbu !











































































