
#reStart voia Emilian Păun, candidatul PNL Olt în competiția pentru Primăria Piatra Olt. Ghinion! ”Și-a furat-o!” Dar cu asta fostul ceferist, mecanic de locomotivă înainte de a intra în primăria pe care a pierdut-o, este obișnuit.
COMUNICAT
29.10.2012 Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În continuarea cercetărilor într-un dosar având ca obiect infracţiuni în legătură cu cauza cunoscută în mass-media ,,fraude la referendum”, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au derulat cercetări faţă de preşedinţii unor secţii de votare de pe raza judeţului Olt, precum şi faţă de alte persoane.
Astfel, la data de 23.10.2012, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii: Tatomir Florentin Silviu, preşedintele unei secţii de votare din Piatra Olt (24 acte materiale), Davidescu liviu, preşedintele unei secţii de votare din Scorniceşti (3 acte materiale), PĂUN EMILIAN , preşedintele altei secţii de votare din Piatra Olt (12 acte materiale)….
….. Din rezoluţiile de începere a urmăririi penale întocmite de procurori au rezultat următoarele:
La data de 29.07.2012, învinuiţii au utilizat diferite procedee în vederea introducerii în urne a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prin falsificarea unor menţiuni, fie pe listele permanente, fie pe cele suplimentare, ceea ce a condus la situaţii de vot multiplu, respectiv de voturi fraudate.
Spre exemplu, la cele 18 secţii de votare ai căror preşedinţi sunt învinuiţii din prezenta cauză, au fost identificate între 10 şi 78 de situaţii de voturi fraudate (per secţie), acestea constând, de regulă, în falsificarea unor semnături pe listele permanente sau suplimentare, în dreptul unor persoane care fie erau plecate din ţară, localitate, fie nu s-au prezentat la vot sau erau chiar decedate.
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi învinuiţi, în sarcina acestora a fost reţinut faptul că, fie conduceau alte persoane la mai multe secţii de votare cu scopul ca acestea să voteze de mai multe ori, fie au votat ele însele de mai multe ori.”
Șeful biroului financiar contabil și-a dat #reStart când și cât a putut. Firma soției a făcut afaceri cu primăria orașului, încasând bani mulți din vânzarea unor produse, chiar dacă unele dintre acestea nu au fost livrate ulterior. Cel care în mai multe rânduri și-a pus semnătura de primire pe facturile emise de firma soției și pe dispozițiile de plată în baza cărora se scoteau sume de bani din casieria primăriei a fost chiar soțul Emilian Păun din funcția de șef al Biroului financiar-contabil în instituție.
Efectul pilei de partid este însă, miraculos! Începând cu data de 15 iulie 2021, fostul candidat PNL la Primăria Slatina intră alături de colega din partid, Cristina Tomireanu în corpul elitelor din Inspecția Fiscală a Administrației Județene a Finanțelor Olt!
La ”suvenții” cei doi vă vor veni în control! Scuipați-vă în sân și fuga la acatiste! Ferească Dumnezeu !