La momentul în care consemnam cumpărarea SC ACHIZIȚII-CONSULTARE CONSULT SRL din Gorj, administrată de expertul Constantin Văduva, pentru consultanță pe contractele din cadrul Companiei de Apă Olt, pe programul POIM, ÎN VALOARE DE PESTE 250 MILIOANE EURO, anticipam intrarea în licitații (și, implicit, câștigarea lor), a două firme: ACETI și TOP DECON Srl, ambele cu strânse legături rezonabile de interpuși care duc la Darius Vâlcov.
Expertul Constantin Văduva, cumpărat de CAO prin firma sa, SC ACHIZIȚII-CONSULTARE este intrat pe piață la Olt pe mâna bună a doamnei Aurelia Datcu, ea însăși consultant pe diverse proiecte. De la vestitele GAL-uri, până la proiectele cu finanțare europeană derulate prin Afir și dincolo de ele. VĂDUVA pare a fi umbrela doamnei, folosit de doamna DATCU la toate aranjamentele pe care le face în licitații, dar în acelasi timp și preferatul constructorilor SC ACETI SRL și SC TOP DECON SRL, firme asupra cărora există din nou, suspiciuni rezonabile de legături cu Darius Vâlcov, omul din pixul Ghizdeanului pe finanțarea proiectelor FDI. Cum să explici altfel, prezența consultantului Constantin VĂDUVA în toate investițiile unde consultant general este Aurelia DATCU?! Omniprezent în licitațiile comunelor din Olt: Izbiceni, Priseaca, Bălteni, Redea, Orlea, Valea Mare, Cilieni, Grojdibodu, Vișina…etc.
PENTRU DOCUMENTE, CLICK AICI ! https://imperativ.ro/2019/10/30/nanau-pierde-piata-oltului-il-scoate-doamna-datcu/
Legătura dintre doamna Aurelia Datcu și domnul VĂDUVA Constantin, cu a sa SC ACHIZITII OFERTARE CONSULT SRL, personaj care pare că este prelungirea mâinii doamnei Datcu Aurelia în licitații, ne-o arată documentele din cadrul licitațiilor derulate la Primăria Izbiceni, unde firma doamnei Datcu, SC PRAUNUS CONSULTING SRL, consiliază în mai multe licitații, pentru ca, la final, în unele dintre ele să apară firma lui Constantin Văduva, licitațiile fiind în cele din urmă adjudicate de asocierea firmelor ACETI –TOP DECON Srl. Luăm aleatoriu , Licitația: Proiectare și execuție Modernizare drumuri de interes local în comuna Izbiceni, – în 2018, unde câștigătorul licitației a fost ASOCIEREA SC TOP DECON SRL – SC ACETI SRL .
Pentru DOCUMENTE, CLIK AICI ! https://imperativ.ro/2019/11/11/consultanta-da-speranta-doamna-galurilor-fructuoase-si-gulie-de-izbiceni/
Revenind la consultanța cumpărată de Compania de Apă Olt, pentru contractele de investiții POIM, asigurată de firma domnului Constantin Văduva, cu suspiciuni mai mult decât rezonabile în aranjamente, al cărui nume se lipește în consultanță de ofertele și ulterior adjudecările licitațiilor celor două firme, ACETI Srl și TOP DECON Srl, anticiparea noastră, imediat după achiziția CAO a consultației în achizițiile publice pe contractele POIM, a fost demonstrată. La suspiciuni rezonabile facem referire.
https://imperativ.ro/2020/02/05/costelus-expert-cooptat-la-cao-maxim-sase/
Declarația de participare a licitației ”Extindere rețea de canalizare în aglomerarea Vișina”, din cadrul Companiei de Apă Olt, apare un singur ofertant, și anume : ASOCIEREA TOP DECON (leader)și SCADT Slatina !
TOP DECON este practic, sora mai mică a lui ACETI Slatina. TOP DECON, fostă TOPGRUP Srl, i-a aparținut lui Deaconu Nicolae Cristian, acționarul majoritar prezent a lui ACETI Srl, printr-o altă firmă deținută, Topnef Reciclare Srl. Ulterior, în 2015, TOP DECON trece în administrarea și acționariatul unic a lui Emil Florian TRIFAȘ, care a fost director la TOP Nef Reciclare Srl. Deaconu Cristian cumpăra societatea ACETI, după trimiterea în judecată, pentru fapte de corupţie, a lui Darius Vâlcov, în rechizitoriile DNA firma ACETI fiind deseori nominalizată șI legată de Vâlcov. 
Între cele două firme, ACETI șI TOP DECON Srl există, așadar, strânse legături de cumetrie în afaceri, cele două firme, separate, sau în asociere, participând și câștigând licitații în Olt, Dolj, Vâlcea, chiar în Suceava, la Vicovu de Jos în 30 decembrie 2019, primăria comunei atribuind contractul privind proiectarea şi execuţia modernizării drumurilor comunale din localitate, unde estimarea lucrărilor făcută de către comisia de licitaţie a fost de 25.523.070 lei, iar Top Decon SRL a oferit 25.261.973 lei. Contractul ar urma să fie finalizat în următoarele 39 de luni, conform anunţului de atribuire publicat pe SICAP la 3 ianuarie 2020.
Nici asocierea cu firma SCADT, care aparține fostului senator UNPR, Ion Toma, în care acționar este tatăl lui Deaconu Cristian, alături de fiul său și el acționar în cadrul ACETI Srl, nu este la prima asociere. SCADT și ACETI câștigând o licitație în asociere, prin ANIF, în Ialomița. Exemplele pot continua. La fel și legătura dintre expertul consultant cumpărat de către CAO, Constantin Văduva și participarea în licitațiile CAO a celor două firme, la pachet, sau separat, ACETI și TOP DECON. Cât despre doamna Aurelia Datcu, în cercul constructorilor și al breslei consultanților, legătura sa de respect reciproc , cu Darius Vâlcov, nu mai este demult tabu !
Domnu` director general, Ușurelu, dumneavoastră, înaintea cui faceți reverențe ?! Și…pentru ce ?!













































































