Ce –i mai perfid decât NOUL CNI, cu al său Ghid de depunere pe Programul național de construcții de interes public social sau local, intrat în vigoare începând cu luna iunie în care ne aflăm, un FDI mascat, galben până-n măduva oaselor, instrument de racolări și recomandări de partid?!
Ca să înțeleagă toată lumea, lucrurile stau în felul următor ! Cu un CLICK pe linkul alăturat/ https://www.cni.ro/admin/upload/1/Documente/ghid_de_depunere_CNI_iunie_2020.pdf
UAT-urile județene și locale, mai exact, primăriile, pot depune proiecte pentru TOT ce înseamnă investiție în localitate! De la săli de sport, bazine de înot, complexuri sportive, săli de cinema, cămine culturale, biserici, școli și grădinițe, dispensare medicale și alte unități sanitare, reabilitări de blocuri, până la drumuri județene și/sau locale, poduri și podețe, canalizări, fose septice și dacă accesați link-ul de mai sus, veți vedea fiecare SUBPROGRAM în parte. Toate înseamnă depunere de proiecte pentru finanțare! Toate prin CNI, TOATE, până în 7 milioane lei finanțare, cu un aviz simplu și direct de la Compania Națională de Investiții.
Cele care depășesc 7 milIoane lei pe sumă de investiție, merg la Ministerul Dezvoltării pentru un aviz suplimentar, la fel de simplu și direct în a fi obținut! De ce, vă vom spune imediat !
Șusta e largă, fenta politică, recomandarea de partid obligatorie, constrângerile pe candidatură criteriu de bază !
Până la argumentarea acestora, o altă precizare necesară! Primarii candidați ai alegerilor locale din 27 septembrie 2020, pot ocoli CNI ! Adică, pot să apeleze la procedeul organizării propriilor licitații pentru investițiile pe care nu le depun la CNI, dar o fac degeaba! Vor primi finanțare la Sfântu` Așteaptă, adică …ghinion!
Așa încât ne reîntoarcem la explicațiile finanțării proiectelor depuse direct la CNI și pas cu pas….posibilitățile sunt două! Mari și late cât ”inima largă, generoasă” a Guvernului Orban care se pregătește de alegerile locale prin tertipuri murdare!
Racolarea primarilor!
Depui proiecte, vrei să ai parte, vrei să obții finanțare, schimbi culoarea partidului sau faci legământ țigănesc contra voturi! Atâtea pentru locale, triplu pentru parlamentare! De îndată, hap și finanțarea!
Recomandarea de partid pentru ”câștigătorii”licitațiilor pe județ.
Constructorii din Olt, băieți veseli și zglobii dau testul ”integrității” trans-partinice. Care e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire! Așteptăm, cu o curiozitate infinită, să vedem fericiții posesori de recomandare de la partid,(altul decât cel care i-a consacrat, lăudat și cântat), criteriul primordial, alături de cel de comision și finanțare campanie electorală, care ”vor câștiga”licitațiile CNI lucrând cu spor în investițiile finanțate din județ. Curiozitatea ajunge și la numărul investițiilor din județ, care vor primi finanțare. Câte vor fi și unde vor fi ! Astea, ultimele, vor reprezenta ștanță în obrazul primarilor ! Pe caracter, persoană fizică!
Monitorizarea va fi cruntă! Promitem!












































































