
Pentru contracte de asistență juridică încheiate cu CET Govora timp de 1 an, decembrie 2011/decembrie 2012, fostul senator de Olt, Dan Șova a fost condamnat în urmă cu o săptămână la 4 ani de închisoare cu executare.
Pentru achiziționarea și plata nelegală de servicii juridice în sumă de 1.446.857,72 lei, fără TVA, prin nerespectarea prevederilor legale, din ianuarie 2015/octombrie 2017 și achiziționarea e validă și după această perioadă, cât o fi Codul penal?!
Din analiza contractelor de asistență juridică încheiate, facturile și plățile efectuate, se constată urmatoarele:
-contractele de asistență juridică au fost încheiate, fără a se face dovada unor situații temeinic justificate, pentru fiecare caz în parte, rezultate ca urmare a unor dezbateri și consultări cu compartimentele de specialitate juridică, existente în societate, din care să rezulte că activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare societății nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în unitate ;
-contractele sunt semnate numai de directorul general, fără să fie avizate de Compartimentul juridic și supuse vizei controlului financiar preventiv ( OMFP nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv)
-onorariul din contracte a fost stabilit arbitrar, fără a se menționa modalitatea de calcul a acestuia (tarif orar, suma forfetară, varianta combinată, etc) și nici modalitatea de plată a onorariului (% din onorariu ca avans, iar ulterior plăți parțiale, proporțional cu etapele de desfășurare a cauzei etc);
-întreaga valoare a contractelor a fost ONORATĂ INTEGRAL LA ÎNCEPUTUL ACȚIUNII prin emiterea facturilor și virarea sumelor aferente, iar în cazul unor contracte, facturile au fost emise cu un număr cuprins între 2-10 zile înainte ca angajamentele (contractele) să fie înregistrate la sediul societății/Acte adiționale la contract !
Nu a existat aprobarea și mandatarea Consiliul local Slatina /Acționar majoritar/ pentru a achiziționa servicii de natură juridică.
Între cauzele care fac obiectul acestor contracte se regăsește și contractual B/1788388, înregistrat la Companie sub nr. 12078/2017, în valoare de de 68.025,00 lei, fără TVA: depunere cerere contestatie Decizia nr. 51134/2017, emisă de Directia Economică a Primăriei Slatina, prin care au fost stabilite în sarcina companiei plata de dividende și dobânzi penalizatoare. Este puțin probabil ca fix acționarul majoritar al CAO /Consiliul local Slatina, să fi aprobat cumpărarea de asistență juridică de la o casă de avocatură privată, în procesul în care Primăria Slatina a chemat în judecată CAO Olt pentru plata sumei de 6.952.840,60 lei, reprezentând devidende neachitate și a sumei de 1.760.612 lei, dobânda penalizatoare aferentă dividendelor neachitate în termen legal/ Dosarul nr. 4945/2017 Tribunalului Olt. Sau, nu !

Dacă-l întrebi pe guvernatorul apei chioare, el însuși semnatar a unora dintre aceste contracte, scopul angajării casei de avocatură, o să o bage pe aia cu litigiile pe fonduri europene. Numai că nu-i așa! Partea din comunitate își ia partea de câte ori poate! Cu o nesimțire uluitoare, sub ochii acționarului majoritar care știe ! Și tace!











































































