
Inedit Consiliul de Administraţie în cadrul Dezvoltării Urbane Slatina, unde şi-au găsit locul de şefi toţi competenții administrației locale liberale. Și nu doar ei, ci și apropiații.
Trei membri, doi dintre ei cu carnet de partid liberal, după cutuma schimbării, încasează la secret, căci nu e publică nicăieri, în virtutea transparenței mult clamate, cuantumul indemnizației aferent Consiliului de Administrației/DUS.

Mogoșanu Emil este fostul președinte al USR Olt, auto -afiliat în timpul campaniei electorale la valorile liberale din dragoste pentru semnificația lor și fără nicio sinecură, cum clama la momentul seducției politice a cărei victimă benevolă a căzut.
Pîrvu Nelu Dorinel este membru în cadrul Biroului Politic al PNL Slatina și are strânsă legătură cu activitatea peisagistică a Dezvoltării Urbane Slatina prin natura meseriei: distribuitor la Coca Cola!
O prezență misterioasă, ultimul membru în cadrul Consiliului de Administrație DUS/Slatina este un personaj feminin. Nu același ca purtătorul de cuvânt, ușor prezentat în cadrul selectei conferințe de presă, pe reciclare la jupân, sau ca presupusul șef de cabinet, despre care se vorbește prin oraș, ținut de asemenea pe incognito. Transparența îndelung clamată, ce zice?!
Mihalașcu Vali Mirela este un al treilea membru al Consiliului de Administrație/DUS Slatina, și despre doamna, cunoscătorii spun că ar avea un certificat acreditat de expert evaluator/auditor, plus o poziție de director în Curtea de Conturi București, promovând turismul românesc când din minister, când de la ANRP, când dintr-un ONG. Așa o fi?! Oricum, ceva peste Coca Cola, cu mult!
Despre elitele din conducerea societății, Bălan, Suciu și Geaninuța, știe tot ”satul ”plin de câini.
Cu toții, cred în Slatina! Altfel nu ar exista, unde sunt!