
Bună ziua, dragii mei…
Pentru că ”a terminat reabilitarea blocurilor, a schimbat acoperișurile, a desfundat toate subsolurile”, Primăria Scornicești a trecut la consolidarea seismică. Primul servit, Blocul 5 din urbe și s-a purces cu drag și spor la licitație. Cu drag, de la primarul măreț în viziune, cu spor, pentru cine atribuie comisia din primărie.
Printr-un anunț de participare simplificat NR. SCN1173405 / 16.03.2026 , e mare competiție la adjudecare. Sunt și bănuți care atrag: 9.716.187,80 RON, așa încât, ofertanți pe măsură. Brokerul Leo , administratorul public din primărie nu s-a băgat, că nu s-a putut. Nici Anilex-ul doamnei Cacoveanu cu soțul,cel mai mare comisar în Mediu, nu s-a arătat în oferte. O fi căzut greu terenul de sport de lângă conacul istoric( alt subiect, aceeași viziune, viitoare detaliere)?!


Între cei 7 ofertanți pentru cei 10 milioane lei, apare însă Barbary Dacimar, fiu al satului, nelipsit din lucrările viziunii primarului.

Cum apare, așa dispare! În viziunea noastră…fiindcă noi pariem pe OLD New Construct! Administrată spornic de Liliana Gheorghiță, care administrează și mai spornic, pe PTJ(Programul Tranziție Justă), DIAMOND QUARTIER S.R.L, nu doar blocurile puse în vânzare de la Strehareți, ci și 62,8 milioane RON pentru o linie de producție panouri metalice(alt subiect, viitoare detaliere).
Căci, nu-i așa…fie viața cât de grea, continuăm împreună! Și noi, cu ei. Merită toată deschiderea! Pe 28.04. anul viziunii , ”continuăm împreună ” se deschid ofertele! Ținem pariul!










































































