
Ședință festivă cu primarul și boul , ora 9:00. În sala mare, funcționarii stau aliniați după gradul de obediență. Pe scenă urcă primarul, țanțoș, cu telefonul în mână.
” Băi, frate, am descoperit o lucrare trasată „ca pișatul boului”! ”
Aplauze frenetice din partea Direcției Cultură, care nu știe exact ce înseamnă, dar sună destul de artistic. ”Magistral, spus, dom’ primar! Ce dicție perfectă, ce expresie lingvistică academică” ! Sare consiliera Popescu-Zootehnița. Putem include sintagma în Strategia de Dezvoltare Durabilă.
”Exact”, confirmă administratorul public! ”Mărim bugetul pentru așa ceva”.
Ușile se deschid cu zgomot. Toată lumea tresare. ”Miauuu”…toată lumea se ușurează. Era Puma ! Primaru o privește filozofic : ”îți tremură coada ca linia subcontractată”…Se dă pe spate și râde. Râde toată lumea ! Se miaună în cor.
” Să aduceți scara, să fie aici…” ”Este”, sare în picioare consiliera fulltain fotos sinteză.
Booom ! Altă trosneală…Intră în sală Boul Metafizic. Pășește solemn. Cu ochelari. Cu Harvard pe papirus. Responsabilul moral al tuturor lucrărilor făcute prost.
”Dom’ primar, vă rog să nu mă mai implicați în proiectele dumneavoastră. Eu sunt un bou serios ”
Primarul îl ignoră: ” Spune ceva sublim pentru filmare.”
Boul, resemnat: ”Muu….”
Primarul: ”PERFECT! Exact așa comunicăm cu cetățeanul!”
Secretarul general notează solemn în procesul-verbal: ”S-a constatat că linia este, conform expertizei vizuale a domnului primar, de tip Pisatus Bovis, categoria B – neregulată, împrăștiată, justificată.”
Ședința se încheie. Marcajele rămân strâmbe. Primarul rămâne pe TikTok. Turma rămâne uimită. Orașul intră oficial în era Administrației Bovine Aplicate.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane reale, situații sau instituții este pur întâmplătoare!











































































