
La ”altfel de politică”, năravuri și metode vechi comuniste! Sfârâie neuronii fuziunea USR/Plus și alegerile interne din teritoriu scot la suprafață mizerii acoperite de privilegii și funcții pleașcă !
S –a încheiat termenul de depunere a contestațiilor înaintea alegerilor după fuziunea USR/Plus. 19 mai 2021, anul lui Fănel Bădici președinte din pleașcă USR Olt și ilustrul economist de la Izbiceni, care depune 200 de contestații împotriva membrilor Plus, din 400 membri total la Olt, inclusiv împotriva tuturor membrilor Biroului Județean Plus Olt, 9 bucăți la număr. În fața probabilității pierderii controlului suprem și a funcției de președinte USR/Plus Olt, omul cu pleașca în politică își pierde controlul.
După acțiunea Autobuzul și simulacrul alegerilor interne din USR Olt, metoda contestațiilor, suspedărilor și excluderilor din joc patentată cu succes de Bădici, ajuns iar căpitan de județ, repetirul se extinde și pentru Plus. Scapă de contestațiile Fănelului doar cine –i cântă în viitorul buletin de vot, iar politica ”altfel” implementată până acum nu are scrupule. Sacrifică inclus membrii fondatori USR Olt și, ”săturat”, meșterul cârmaci amenință cu excluderi de partid! Orbit de furie, postează și șterge, omite că în perioada de după termenul limită al depunerii contestațiilor, 19 mai a.c. SUNT INTERZISE atât admiterile de noi membri cât și sancționarea, inclusiv excluderea lor!
Meciul cârmaciului este nu doar cu cei 200 de contestați ai Plus, ci și cu Mihaela Safta, președinte USR Corabia, consilier local, mazilită recent din Biroul Județean (în făcătura alegerilor USR Olt, unde Fănel ș-a pus din nou, în rama președintelui de filială), pe care o amenință public, într-o postare pe care o șterge ulterior, cu excluderea din partid! Conflictul pornește de la un membru Plus Corabia, cu un dosar penal redeschis de instanță spre procuror pe care Bădici refuză să-l conteste și nici nu o face! De aici, o serie de acuze reciproce, Safta-Bădici, asezonate cu bârfe de șanț, luate în brațe de Bădici ca pretexte de excludere din partid a Mihaelei Safta!
Și dă-i și luptă, neicușorule cu integritatea pe cale orală care salvează preferații meșterului cârmaci din filială sub paravanul căreia se fac excluderile din partid, fie-i dosarele ușoare, dacă nu clasate, lui Barna! Care ne-a adus din tarlale tipul nou de politician, gen Fănel Bădici, slăvită să-i fie naveta de subprefect, Izbiceni-Slatina și retur, pe banii de transport decontați !
Două vorbe și despre Plus Olt…Care, cine… ?! Macarale râd în soare !
Click pe facsimil!














































































