Nu l-am criticat niciodată pe deputatul Gigel Ştirbu atât cât ar fi „meritat”, în raport cu faptele sale negative, între care, unele, de-a dreptul dezonorante şi chiar reprobabile. Nu l-am criticat atâta cât ar fi „meritat”, nici atunci când acesta, fiind ministrul Culturii, a provocat, prin gogomăniile lansate în Agora, râsul-plânsul cărturarilor din România.
N-am să-l critic nici acum, dintr-o speranţă,din ce în ce mai estompată, a existenţei unei drepte autentice, de valoare. Am să-l ironizez doar, deşi ştiu că domnul deputat nu are simţul umorului, ca orice nostalgic comunist care se respectă.
În toată cariera lui politică, Gigel Ştirbu a luat, precum Demostene, pietricele în gură, rostind discursuri imaginare, în faţa oglinzii, închipuindu-şi că este egalul lui Darius Vâlcov. Ba, mai mult, adeseori, a simţit cum îi creşte inima, atunci când, în oglindă, chipul şi asemănarea lui căpătau formele şi spiritul lui Darius Vâlcov… El, însă, nu a reuşit niciodată tonul, nici modulaţia şi nici cuvintele, pentru a rosti, fie şi în faţa oglinzii, un discurs spectacular şi egal în splendoare cu cel al lui Vâlcov. A exersat, în acest sens, câteva cincinale, şi mai exersează şi astăzi. Neavând proprietatea cuvintelor, discursul lui Gigel o ia, de multe ori, pe arătură…
Gigel n-a rostit şi nu va rosti vreodată vreun discurs onorabil, nu pentru că e mai puţin pregătit decât Vâlcov, sau că lui Vâlcov i-ar fi plăcut cartea mai mult decât i-a plăcut lui. Nu! Nu i-a ieşit, pentru că el nu are harul şi însuşirile native pentru politică, pe care le-a avut fostul ministru al Finanţelor.
Gigel se îmbracă precum Darius Vâlcov, dar – vai! – costumele sale de milioane nu se aşează niciodată pe el, aşa cum se aşezau pe Vâlcov costumele-i care costă, de asemenea, cât 10 salarii ale unui profesor de limba română, disciplină la care niciunul dintre cei doi n-a excelat vreodată.
Magnificul Darius Vâlcov, modelul său spiritual şi politic, l-a întrecut, de altfel, la mai toate disciplinele…La fumat trabuc, la băut wiskey, în nopţile cu… ruletă, la prestidigitaţie, în faţa urnelor, la îmbrăcăminte sport şi la papion, la cămăşi scumpe, cât pensia unui fost muncitor pe un an de zile, la ping-pong cu partidele, la gagici,etc. Gurile rele spun că Gigel n-a mai juisat , după căderea sa din fruntea Ministerului Culturii. Asta în timp ce, Darius Vâlcov îl putea împrumuta cu un astfel de nivel…politic, până şi pe Victor Ponta, cel a cărui bărbăţie fâlfâie azi, în codrul verde defrişat…
Dar…. Să nu credeţi că eroii noştri nu au şi similitudini. Bunăoară, trebuie să ştiţi că amândoi s-au îmbogăţit peste noapte, fără vreun merit politic sau administrativ special. Amândoi şi-au câştigat mandatele graţie mânărelilor făcute cu PSD. Niciunul n-a făcut nimic, în Parlament, pentru comunitatea care i-a trimis acolo. Niciunul n-a fost bun la învăţătură vreodată, dar amândoi au doctorate obţinute la mare distanţă de învăţătură.
Aici, Vâlcov este în avantaj, pentru că are o inteligenţă nativă sclipitoare şi un IQ mult deasupra celui pe care îl are Gigel. Inteligenţa lui Vâlcov este malefică, însă inteligenţa este tot ce-i lipseşte lui Gigel, acest Dinu Păturică, în drumul său spre parvenirea-i deplină. Amândoi s-au înconjurat de nulităţi, pe care au reuşit să le controleze, cu succes, până la un moment dat. Din nefericire pentru ei,”perso-nulităţile” au început să dea semne de inteligenţă şi să vadă că „împăraţii” sunt goi. Amândoi au avut şi au un dispreţ egal faţă de electorat, faţă de Slatina, faţă de valorile morale şi spirituale ale acestui judeţ, faţă de Educaţia şi Cultura locului. Darius a încheiat un capitol din istoria lui politică tenebroasă. În curând, şi Gigel îşi va încheia cariera…
Istoria nu-i va consemna în nici un fel!
