Adi Florinel Barbu din ex-şefuţ la ANIF, şefuţ la APE Olt, e pe „cai mari„ de când a trecut, odată cu Frăţia penală la social-democraţie. Aşa a fost şi Vâlcov până l-a luat DNA…
Florinel Barbu zis PANADRIA, încasează, încasează,încasează…În draci, după…aport! Cel mai plin de calităţi individ de pe plaiurile autohtone, le are la el pe toate: de la pupatul consilierelor prin Bucureşti, până la ronduri, borduri,străzi, pieţe…!
Talentat rău, Florinel zis PANADRIA, e doxă-n pieţe ! Mai ales când beneficiarii e „neşte ţărani„ ! In urmă cu şase ani, Florinel zis PANADRIA, tot şefuţ la APE Olt la aceea vreme, dar la alt partid-PDL, tot parte din Frăţia penală, şi ea tot la PDL în vremurile apuse, încasa de la Cârlogani, pentru modernizarea pieţei din localitate, care nu depăşea 20 metri pătraţi, 600 milioane lei Rol.
Patru ani mai târziu, „dragostea pentru stânga săracilor„ îl trimitea şef la ANIF unde avea să rămână până la subiect de pagină întâi a idilei cu pupături dintre Florinel şi o jună consilieră agrară. Nu pierde mare lucru, că revine, tot din „dragoste pentru stânga săracilor„, „zeul„ Apelor Olt şi al lucrărilor licitate. Cum nimic nu te-nfioară ca o piaţă comunală, PANADRIA zisă Florinel Barbu, pune mâna pe reabilitarea pieţei comunale de la Grojdibodu-fonduri europene,227.000 euro, valoare. Şi reabilitează….reabilitează…până „se rupe valoarea„ mică, nu-i ajung cei 227.000 euro şi gata…. ! Stop joc ! Nu termină piaţa…
Noroc cu Iovancea, Dorel de Grojdibodu, deştept,foc ! Convoacă rapid o şedinţă de Consiliu local pe 12 august, anul nostru şi dă de la bugetul comunal, pentru modernizare piaţă comunală-acelaşi proiect GAL,fonduri europene-valoare 227.000 euro, suma de 40.000 lei !!! Executantul, aceeaşi PANADRIA zisă Florinel Barbu, aplaudă puternic ! Il doare la bască, încasează,încasează,încasează şi râgâie satisfăcut : Dorel de Grojdibodu plăteşte. Nu i-o fi spus nimeni că, ce-a făcut e ilegal… ?!
SĂ VINĂ ANAF! ÎL SESIZĂM! PARIEM CÂ NU ŢINE TELEFONUL LA NEA` FANE?! S-AU PRINS UNII DE BÂZÂIT PE FIR… ! ALO ?!











































































