Este un om al principiilor. Așa spune mereu, „gargara” fiind a doua respirație, sau chiar prima, fiindcă nu cred că e frumos să spunem că minte cum respiră. Cel mai mult îi place principiul volumului ridicat al vocii, apoi principiul pumnului în masă. Și, nu în ultimul rând, principiul potrivit căruia orice decizie luată de el este atât de genială, încât ar trebui tipărită pe icoane administrative și purtată în procesiuni de funcționarii primăriei.
Într-o dimineață, când a intrat în instituție, aerul s-a schimbat instantaneu, iar ușile au început să tremure discret. Unii spun că funcționarii experimentează simultan două fenomene: transpirația rece și pierderea temporară a memoriei. Nimeni nu mai știe nimic. Nimeni nu a semnat nimic. Nimeni nu a văzut nimic. De ce? Pentru că el nu pune întrebări ca un om obișnuit, ci lansează interogatorii de tip furtună tropicală. ”Cine a mutat dosarul de pe biroul meu?” poate însemna începutul unei ședințe, sfârșitul unei cariere sau debutul unui mic cutremur de gradul patru pe scara administrației locale.
Dacă cineva îndrăznește în Primărie să spună: ”Poate există și o altă variantă”, atmosfera devine imediat comparabilă cu cea dintr-un film despre erupții vulcanice, fiindcă primarul nu suportă contradicțiile, ci consideră că dialogul este o boală occidentală și că democrația funcționează cel mai bine atunci când vorbește doar el.
Subordonații îi cunosc stilul. Când își scoate ochelarii lent și îi pune pe birou, înseamnă că urmează o furtună. Când ridică sprânceana stângă, e deja cod galben, iar când se ridică în picioare și începe să meargă prin birou cu mâinile la spate…direct tsunami. Ar vrea să aibă angajați care să aprobe tot înainte să audă întrebarea și să dea din cap continuu, ca niște jucării de bord, iar cei mai experimentați să învețe să spună fraze neutre și liniștitoare:”Extraordinară idee, domnule primar!” ”Exact la asta mă gândeam și eu!” ”Viziune remarcabilă!”
În primărie circulă chiar și legende. Se spune că într-o zi un director a avut îndrăzneala să îi ceară să vorbească mai civilizat cu personalul. Martorii afirmă că liniștea care a urmat a fost atât de apăsătoare, încât până și imprimantele s-au blocat de frică. Primarul s-a apropiat încet de director, și-a încordat maxilarul și a rostit celebra frază: ”La mine în instituție se vorbește cum spun eu!” Funcționarii din primărie simt uneori că lucrează nu într-o instituție publică, ci într-un reality-show administrativ cu accente de arte marțiale.
Se visează Bruce Lee și continuă să conducă orașul cu aceeași convingere fermă că are întotdeauna dreptate. Dacă asfaltul crapă, de vină e vremea. Dacă proiectele întârzie, de vină sunt subordonații. Dacă cineva îl contrazice, de vină este lipsa de respect față de geniul administrativ local. Și astfel, municipiul merge înainte, cu ședințe tensionate și cu funcționari care tresar la fiecare pas apăsat pe hol. În fond, nu oricine are privilegiul să lucreze zilnic atât de aproape de un vulcan administrativ activ.
A înțeles perfect spiritul vremurilor moderne: administrația nu se mai face prin muncă, ci prin filmare. În fiecare zi, pe la mijlocul programului, când oamenii încă așteaptă pe holurile primăriei cu cereri, adeverințe și nervii întinși la maximum, marele edil urcă hotărât în mașina instituției și pleacă într-o misiune de interes public major: producția de TikTokuri. Nu pleacă oriunde, ci își caută atent decorul cu o bordură vopsită ieri, cu o floare plantată de muncitori, sau o stradă semi-asfaltată, pentru discursurile sale eroice. Cu telefonul ridicat solemn și privirea de salvator al patriei locale, începe recitalul: ”Dragi cetățeni, continuăm dezvoltarea!” În spatele camerei, însă, câinii latră printre gropi ,iar praful ridicat de mașina primăriei acoperă realitatea mai bine decât orice filtru.
Minciuna este prezentată modern, cu muzică motivațională și tranziții elegante. Dacă o lampă funcționează pe o stradă, primarul anunță că a iluminat orașul. Dacă a pus două panseluțe în centru, vorbește deja despre ”revoluția verde”, iar dacă cineva l-ar întreba de ce lipsește din birou în timpul programului, probabil răspunsul ar fi: ”Promovez transparența administrației!” În fond, omul nu conduce o primărie, ci un studio de filmare ambulant, doar că, din păcate, cetățenii trăiesc în culise, nu în videoclipuri.
