Interesantă trecerea finului subprefect, Dumitru Florin, de la Finanțe la consilier superior în Prefectura Olt, preț de câteva zile, puține, până să fie numit subprefect. Ori finul nu a fost funcționar public și trebuia să fie, ori era(cel mai probabil), funcționar public și a lăsat postul de la Finanțe Slatina, pentru un altul, în cadrul Prefecturii Olt, fără să știe că-l va lovi pleașca de subprefect, dar garantând pentru o slujbă bine plătită și liniștită în Prefectura județului, nașul! Același Mihai Niță, deputat și președinte Alde Olt, printre primii hulitori ai lui Tăriceanu, cu fentă la Chițoiu.
Oricum ar fi gândit-o finul, dacă săptămâna trecută se perpelea că nu mai poate reintra în sistemul finanțelor, azi, jocul nașului l-a liniștit, încercând să creadă….Mai mult, mai repede, mai pentru anul viitor.
Să înțelegem cum fecundează țânțarii…
Dacă ALDE îi exclude pe Ion Cupă, Grațiela Gavrilescu și Ștefan Băișanu, deputații propuși de premier să fie miniștri, atunci iubitorii de guvernare, printre care și nașul Niță, spun că e chestiune de zile până când o să dispară și grupul din Camera Deputaților. Fără cei trei miniștri propuși, toți aleși pe listele partidului, ALDE va rămâne cu 11 membri în Camera Deputaților iar Marian Cucșa și Mihai Niță – sunt gata să demisioneze din partid, pentru desființarea grupului. Miza, pierderea șefiei în partid a lui Tăriceanu și apropiații. De aici și fenta din conferința de presă de săptămâna trecută, a lui nașu` Mișu, la Chițoiu.
Ce spune nașu` Mișu la „întâlnirile libere„ de pe terasele slătinene, când cu unii, când cu alții, e că se discută intens la București pentru candidaturi Alde pe listele PSD la parlamentare și susțineri reciproce la locale pentru primării și președinția Consiliilor județene. Azimuturi!
Poate finul, precum nașul, visa mare, până la dezumflare.
Între timp, după fentă trimite și Niță. Care promite, și promite, și promite….cui cască gura la șefu`. Care dacă de lepăda de Bălașa și Miță, era demult în PNL! Olt, da!
Finu` să zică bogdaproste! Pentru pleașcă!












































































