Dacă Oane învăța ceva de la liderii partidului care l-a făcut primar, oamenii nu ar mai fi stat să plângă lângă zidurile Spitalului orășenesc Corabia în care nu s-a investit, s-a cârpit, s-a manageriat la buton, se țin secții falimentare doar pentru clientela care operează banul public, în gărzile interne e jale ca și pe zidurile cojite ale clădirii numită spital orășenesc, se întocmesc foi de zi fictive menite să acopere un deficit uriaș, se fac angajări pe recomandare, ultima tură reușind minunea iritării lui însuși Iulică cel Mare.
Dacă Oane învăța ceva de la liderii partidului care l-a făcut primar putea să conducă Spitalul orășenesc Corabia oricare moacă sau orice tănțic din orice colț al urbei care trebuia să transpire când îl suna primarul la telefon să-i prezinte investițiile din unitatea medicală, planul de management sănătos, nu operat din copac.
Dar pe Oane primarul l-a interesat orice, în afara spitalului din Corabia ce a scos postul de manager la concurs cu niște condiții care, de la prima lectură, creionează portretul robot al lui Filip, același din o mie nouă sute toamna. Al cărui succes în concurs e garantat nu doar fiindcă e singurul pretabil ci și pentru că soția, de puțin timp dusă de primărie la Finanțe, are alt look!
Că veni vorba despre look…pe look legal, medical, care e ultima acreditare a Spitalului Corabia și care e ultimul control fără anunț preabil al DSP Olt?! Măcar așa, pentru câteva zile, să se mai miște câte ceva în clădirea zisă spital orășenesc, pentru corăbieni. Indignați până la Dumnezeu, dar degeaba!
În clădirea numită generic spital orășenesc există niște afișe la fel de generice cu ”Fumatul interzis”! Așa, și?! Și cine respectă e fazan! Imaginile absolut mizerabile prin gest, conduită și profesie sunt din Chirurgie/ambulatoriu/spitalul Corabia. La fel și brânza din caserolă pusă pe jos, cel mai probabil mic semn benevol de recunoștință pentru timpul acordat.
Ca să încerci să descrii situația Spitalului orășenesc Corabia trebuie să iei mai întâi un distonocalm. Și după aceea să începi să-ți amintești. Câte cazuri au reprezentat eșecuri de notorietate pentru spital. Câte decese au ținut prime-time național. Câte umilințe au irita opinia publică. Ce s-a schimbat după toate acestea ?! Nimic! Și în semn de protest, să te apuci să scrii! Despre ”centrul de excelență” Chirurgie din Spitalul orășenesc Corabia, despre Dermatologie, planul de management al numitului Filip, achiziții pentru contracte care nu există, măgăriile și dezastrul din gărzile interne, despre adevăruri ascunse dar, extrem de grav, tolerate în Spitalul orășenesc Corabia, vom mai detalia.
Proiectul pe fonduri europene implementat de Primăria orașului Corabia cu o valoare de aproximativ 8,9 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 7,6 milioane de lei, aproape de final, zice primarul, poate va rezolva problema clădirii. Dar chiar și așa, mai e mult până departe. Mai e tras. Între timp, spitalul plânge. Cum să nu plângă când arată așa( vezi foto)! Când așa numita Spălătorie e de Evul mediu.