Interviu cu lector universitar Emil Albotă, consilier local-Slatina, prim-vicepreședinte UNPR Olt
1-A mai trecut un an prin noi… Bilanț pozitiv ?! Mai puțin pozitiv ?!
Da, a mai trecut un an. La fel ca toţi ceilalţi trecuţi, cu bune şi cu rele. Deşi stă în obiceiul fiecăruia ca la sfârşit de an să-şi creioneze, mai mult sau mai puţin simbolic, un bilanţ, eu nu fac acest lucru. Pentru că ar însemna să-mi canalizez toate eforturile într-o direcţie greşită : aceea de a mă concentra, de-a lungul anului, pe lucruri măreţe, evitând micile bucurii care, realmente, îţi îmbogăţesc viaţa. Evident, nu obţii mereu ceea ce îţi doreşti, în viaţă ai parte şi de bune şi de rele, important însă este să te bucuri de fiecare realizare, mică sau mare, să înfrunţi necazurile şi să ştii să trăieşti cu demnitate. Prin urmare, 2013 a fost pentru mine un an…obişnuit.
2- Insist pe 2013 și vă întreb altfel :succese și insuccese ?! Care a fost cea mai mare realizare ?! Ce ați bifa la dezamăgiri?!
În orice an al vieţii ai succese şi insuccese. Trebuie doar să ştii să le gestionezi şi să înveţi ceva din ele. De câţiva ani buni am aceeaşi “mare realizare” şi, contrar aşteptărilor, nu este deloc de ordin material. Este vorba de familia mea. Dincolo de orice satisfacţie personală sau profesională, familia, în opinia mea, este singurul lucru care te împlineşte ca om, care te motivează, care îţi oferă cele mai intense bucurii. Restul sunt nişte accesorii ale vieţii care doar completează şi înfrumuseţează. Dezamăgiri? Ca orice om, am adesea dezamăgirile mele: un proiect nefinalizat, un concept neînţeles, un plan dat peste cap… Însă întotdeauna am grijă ca aceste lucruri să nu-mi afecteze familia.
3- 2014-alți pași…Priorități, inițiative, schimbări majore?! Aveți și ceva dorințe ascunse ?!
Un an nou nu înseamnă neapărat schimbări. Şi apoi eu nu-mi fac niciodată planuri la început de an, pentru că, spune o vorbă, ” nu-ţi aduce anul ce-ţi aduce ceasul ”. E imposibil să preconizez acum ce iniţiative sau oportunităţi voi avea în acest an şi ce decizii voi lua în consecinţă. De obicei, mă orientez după un principiu : lucrurile bune vin la cei care au răbdare, iar lucrurile cele mai bune vin la cei care nu se dau bătuţi. De regulă sunt consecvent principiilor şi obiectivelor pe care mi le-am trasat aşa că, pentru a vă oferi un răspuns generic, priorităţile mele sunt neschimbate : familia, cariera şi oraşul meu. Îmi doresc să am în continuare o familie frumoasă, o carieră care să mă reprezinte şi un oraş în care să-mi fie drag să trăiesc. Mai am şi alte dorinţe , fireşte, ca orice om, dar nu le-aş spune « ascunse » ci doar…personale.
4-Ce vă doriți în plan profesional ?! Dar politic ?!
Ceea ce mi-am dorit întotdeauna : să mă perfecţionez. Să fiu un profesionist în spatele catedrei, respectat de studenţii şi colegii mei, un exemplu şi un adevărat îndrumător pentru tinerii pregătiţi să-şi ia propria viaţă în mâini. Ca politician, dincolo de culoarea care mă reprezintă, îmi doresc să continui ceea ce am început, să mă implic mai departe pentru a construi un viitor frumos copiilor noştri, să contribui la dezvoltarea societăţii, să pot face mai multe pentru oamenii care mi-au oferit încrederea lor şi alături de oamenii lângă care am ales să activez ca politician. Aş putea sintetiza : îmi doresc linişte, echilibru, înţelegere, respect. E prea mult ?
5-Veți merge la Referendum ?! Argumentați opțiunea…
Bineînţeles. Pentru că sunt cetăţean al României, pentru că am drept de vot, pentru că vreau şi trebuie să-mi exercit acest drept constituţional, pentru că votul meu reprezintă opinia şi alegerea mea, pentru că votul meu poate contribui la viitorul copilului meu, pentru că nu doresc ca alţii să hotărască pentru mine… Eu cred că sunt suficiente argumente. Voi merge la Referendum şi la orice alt scrutin şi îndemn pe toată lumea să facă la fel. Este dreptul nostru , şansa ca dorinţele noastre majoritare să devină piatră de temelie pentru viitorul ţării în care trăim.
6- Sunteți cadru universitar, cunoașteți sistemul,sunteți parte integrantă…Cum e cu șpaga în învățământ ?! E noutate, e deja flagel ?!
Nu este o noutate dar mi-ar plăcea să cred că nu este nici un flagel. Deşi fac parte din sistemul educaţional, ţin totuşi să subliniez că sunt străin de această practică. Am muncit mult ca să ajung unde sunt acum şi mi-am câştigat cu mult efort privilegiul de a împărtăşi tinerilor din roadele muncii mele. Nu sunt un negustor de capacităţi înguste şi diplome fără valoare. Sunt un profesor care recunoaşte şi apreciază meritele studenţilor mei dar care, în acelaşi timp, refuză să promoveze superficialitatea. Nu vreau să contribui în nici un fel la dezvoltarea unei societăţi de nonvalori, de oportunişti sau de…« şpăgari ». Altfel nu aş avea ce căuta la catedră.
7- Ați fost elev, student, sunteți părinte…Ați dat daruri?! Ați cotizat la fondul clasei ?! E normală metoda în sistemul educațional ?!
Ca fost elev, student şi acum ca părinte da : am dat. Mai corect spus am oferit. O floare, un mărţişor, o ciocolată… Cine nu a oferit ? Sunt lucruri simbolice prin care îţi arăţi respectul, plăcerea, recunoştinţa, afecţiunea. De aici însă şi până la a contribui în mod direct la veniturile financiare ale profesorilor e cale lungă, una pe care eu nu am parcurs-o. Refuz cu înverşunare să cred că există părinţi care nu disting diferenţa între plăcerea de a oferi şi obligaţia de a da. Admit că există oameni care nu au ce căuta la catedră, care nu pot fi numiţi dascăli sau formatori de noi generaţii, ci mai degrabă oportunişti. Dar pentru aceştia există justiţie. O justiţie care şi-ar face eficient treaba dacă nu s-ar lovi de impasibilitatea părinţilor, de docilitatea cu care acceptă tupeul dus, uneori, la extrem al unor profesori. În opinia mea, principala cauză a răspândirii acestui « flagel », cum aţi spus dumneavoastră, nu este lipsa de moralitate a unora pe care, cu ruşine, îi numesc colegi de breaslă, ci atitudinea delăsătoare şi acceptarea tacită a părinţilor. Oameni care nu înţeleg că educaţia copiilor nu vine la pachet cu umilinţa, cu şpaga, cu şantajul, ci cu demnitatea, cinstea şi corectitudinea. Despre fondul clasei este o altă discuţie. Pe vremea când eu eram elev, acest fond era o practică neîngrădită de lege. Banii erau colectaţi de la părinţi şi se foloseau în interesul direct al clasei. Astăzi legea interzice ferm impunerea acestei contribuţii. Aş vorbi poate cu aceeaşi înverşunare despre această practică dacă nu ar concura mai multe aspecte. În primul rând, trebuie înţeles faptul că acest fond al clasei, pe care eu l-aş numi contribuţie la buna desfăşurare a activităţilor şcolare, trebuie să aibă o destinaţie unică şi precisă , alta decât buzunarul profesorului : şi anume dotarea claselor, capitol la care sistemul actual educaţional este destul de precar. Apoi se pune problema modalităţii prin care sunt colectaţi aceşti bani. Dacă intenţia de a strânge bani şi cuantumul sumei necesară pentru dotarea clasei sunt lăsate la latitudinea părinţilor, gravitatea situaţiei scade simţitor. Într-o societate modernă în care învăţământul este gratuit, această metodă nu este normala, sunt de acord, dar de cele mai multe ori lacunele materiale ale sistemului o impun. Repet însă : nu trebuie să fie o obligaţie, ci o contribuţie liber consimţită.
8-Ce considerați că trebuie schimbat în învățământ ?! Care credeți că sunt hibele sistemului cel mai greu de anihilat sau măcar diminuat ?!
De ani buni învăţământul românesc trece printr-o nesfârşită tranziţie. De la un an la altul se schimbă ceva, de la lucruri aparent de amănunt până la altele esenţiale : numele unităţilor de învăţământ, materia de predare, acte normative care nu se corelează, modalităţile de examinare, sistemele de evaluare, până şi clasificarea anilor de studiu …. Mai sunt şi chestiunile financiare care pe noi, de foarte multe ori, ne ţin în loc. Nu exista o continuitate, o tradiţie dacă vreţi în învăţământ. Elevii nu mai sunt motivaţi să vină la şcoală, sunt bulversaţi de nesfârşitele schimbări şi, ce este foarte important, la terminarea anilor de studiu viitorul lor se arată totalmente incert. Aşa încât, atât ei cât şi părinţii lor, îşi pierd încrederea în sistemul de învăţământ. Trebuie finalizată această eternă perioadă de tranziţie, trebuie schimbată mentalitatea, trebuie stabilit ferm, definitiv şi în amănunt traseul profesional pe care tinerii doresc să-l urmeze… Cum putem schimba sistemul de învăţământ astfel încât el să fie mai performant ? Începând cu regăsirea propriilor valori, continuând cu asigurarea unei stabilităţi şi sfârşind cu recunoaşterea profesionalismului. În viziunea mea acestea sunt lucrurile esenţiale pentru o reformă sigură şi optimă a educaţiei.
9- Să opteze tinerii pentru o carieră în politică, sau să-și vadă de viața și profesia pentru care s-au pregătit?! Dumneavastră ce veți face?!
La o primă vedere, cariera politică şi cariera profesională sunt două noţiuni total diferite :cariera profesionala presupune multă muncă, fie ca este fizică sau intelectuală, pe când o carieră politică se bazează în principal pe implicare. Experienţa însă te învaţă repede că cele două noţiuni se completează în profunzime perfect: fără implicare nu poţi reuşi într-o carieră profesională, la fel cum, fără efort şi perseverenţă, nu îţi poţi afirma principiile şi valorile politice. O societate nu se poate dezvolta fără profesionişti, aşa cum un stat nu poate exista fără o clasă politică. Important însă este ca tinerii să-şi stabilească concret priorităţile în viaţă. Apoi trebuie să identifice paşii pe care trebuie să-i facă pentru a-şi atinge obiectivele proprii. Dacă învaţă să discearnă corect, pot merge pe ambele căi simultan, îmbinând în mod plăcut şi productiv energia şi inteligenţa specifice tinereţii, necesitatea unei cariere profesionale şi valorile politice care stau la baza unei societăţi. Ce voi face eu? Ceea ce am făcut, voi continua să fac şi mă reprezintă: deţin o firmă de proiectare, sunt lector universitar şi, în acelaşi timp, prim-vicepreşedinte al UNPR Olt.
N.R.
Ultima parte a interviului, săptămâna viitoare, în aceeași zi de miercuri.
