Când nu muncește pentru popor, gândește. Tot pentru el. Când ia o pauză din osteneala asta de opt ani de când e parlamentar, Dan Ciocan face lucruri. Lucrul bine făcut, pas cu pas, om la om, pentru al binelui popor. Na!
Dacă ești în slujba fraților Ciocan, și nu faci ce face Toto, faci ce-ți spun experimentanții, faci și carieră. Ajungi, cât ai zice, poc, din firmele fraților, bugetar. Instituție cheie, direcție cu intenție, fin, sau nu, fidel să fii și te-ai scos! Și ei, și tu !
Despre finul nașului Cornel, nu zicem prea multe azi. Așteptăm să câștige licitațiile în derulare, pe firma lui tăticu, și consemnăm. Cosmin Roșca a ajuns șef SIBA CRFIR 4 S-V Oltenia, la solicitarea nașului, pe mâna fratelui deputat. Ca să fie bine. Și până acum, le-a fost. Și nașilor, și finului. Licitațiile au fost atent pregătite, avizele date, sau ne-date, de finu`, funcție de participarea nașului la licitație, subcontractările pe firmele finului au fost și ele, în linie dreaptă…șnur !
Pentru că putem, că au fost unii fraieri, care au votat, de la Afir, ne-am făcut intrare și la ANAP. În minunata și căutata instituție bugetară, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, a intrat de la începutul anului 2019 și Mariana Bratu. Aparent, anonimă, ca și finu` Roșca de la Afir până să –i umple de scârbă și să-i revolte pe primari.
Doamna nu dă cu mopul în Agenție, și nici nu vine de la firma de dat cu mopul și spălat geamuri în instituțiile bugetare, a fraților Ciocan. Doamna prestează (tot pentru popor, sic !), în cadrul Direcției generale de control ex-ante/Direcția de evaluare documentații de atribuire contracte de lucrări !!!! Eeee….Eeeee ! Un fel de finu` Roșca șef SIBA, în curte la Stăicuț. Alt om ca lumea, pe care deputatul secretar în Comisia de Agricultură a vrut să-l radă din șef CRFIR4 S-V Craiova, până când finul Roșca a garantat pentru el și s-a bătut palma.
Doamna Mariana Bratu a aterizat prin concurs, cum altfel, mvaaai, în ANAP, fix în Direcția de atribuire lucrări, fix din pix. Că pe el l-a ținut în mânuță când a dat și a luat, concursul. Și tot cu pixul, a prestat a doamna Mariana fix la ALEXCOR TRADING Srl, București , consilier juridic !
Să vă mai spunem că soțul doamnei este consilier parlamentar în Senatul României ?! Fâs !
Suspiciuni rezonabile pe contestațiile Alexcor Trading Srl, T Dancor și restul firmelor deținute ieri și date azi altora, de frații Ciocan ?!
Ca în Las Fiebinți : ”Bă, ești prost ?! Bă, ești nebun ?!”
Ginkgo Gold să vă lumineze ! Nea Dan, e barosan! Sic!












































































