Centura Slatinei anunțată obsesiv de oficialitățile județului, investiție promisă și asumată ca fiind obligatoriu de realizat, ridică deja,multe semne de întrebare. Totul începe chiar de la amendamentul depus de deputatul USL de Galați, Viorel Ștefan,cel care a obținut de la bugetul național,prin amendamentul propus și aprobat suma de 1 milion de lei pentru demararea investiției-Centura Slatinei. De aici a început să croșeteze și Darius Vâlcov,anunțând joi seara, săptămâna trecută,în plină campanie electorală pentru Primăria Slatina,pe postul său local de televiziune, marea „victorie” promisă și „obținută”.
Ce nu spune Vâlcov,fiindcă interesul său este să-i aburească în continuare pe slătineni este că suma de 1 milion de lei, (10 miliarde lei vechi)obținută de deputatul gălățean Viorel Ștefan reprezintă în fapt doar banii pentru studiul de fezabilitate al investiției,mai mult ca sigur o afacere pentru un apropiat al deputatului Ștefan,executată,de ce nu,chiar de o firmă din Galați. Deși știe bine „joaca”,Vâlcov nu detaliază. Nu are nici un interes…dimpotrivă! Cu cât mai
mulți proști,cu atât mai bine lor!
Orice investiție, deci și Centura Slatinei,presupune în mod obligatoriu, parcurgerea a patru stadii înainte de începerea efectivă a lucrărilor:1-studiul de impact; 2-studiul de fezabilitate,cel aprobat,de 1 milion de lei;3-proiectul tehnic;4-execuția. Studiul de fezabilitate are menirea de a stabili exact niște cote,inclusiv cantitățile de materiale ce vor intra în faza execuției investiției. Mai exact,el are ca finalitate un deviz estimativ al prețului de cost total al lucrării care cuprinde toate cheltuielile:de la eliberarea autorizației de construcție a centurii Slatinei, până la masa de …„socializare”după tăierea panglicii la inaugurare.
Același studiu de fezabilitate reprezintă 1 la sută din valoarea totală a investiției ce urmează a fi demarată. Un simplu calcul matematic,pornind de la 1 milion de lei,valoarea studiului de fezabilitate pentru centura Slatinei,deci 1% din prețul total al aceleiași investiții, arată că: 10 km-toată centura;1milion de lei studiul de fezabilitate; 1×100=100MILIOANE LEI RON-1000MILIARDE LEI VECHI- APROXIMATIV 22 MILIOANE EURO PREȚUL TOTAL AL CENTURII!!! Asta înseamnă 2 milioane de euro pentru un singur kilometru!
Ținând cont că la nivelul lucrărilor din Olt prețul unui kilometru de asfalt practicat și decontat este de aproape 200 000 euro, dublați-l dacă vreți în cazul centurii Slatinei și întrebarea rămâne: unde se duc restul de bani?! Trebuie să vă mai spunem că studiul de fezabilitate nu atrage,obligatoriu,începerea execuției.
Dacă va fi să fie,când va fi să fie, așteptăm cu interes să vedem modul în care, la suma de 1000 miliarde lei vechi,Primăria Slatina va organiza licitația…