Propovăduirea pesedistă e a unei doctrine de stânga. Care presupune o nivelare a actorilor de pe piaţă, prin intervenţia sa, menită a da la sărăci, bani de la bogaţi. Proapăt revelat de stânga, ministrul Finanțelor, DBV a reușit culmea stângii! În numele măririi bugetelor unor comune, guvernul a băgat adânc mâna în buzunarul contribuabilului. Vă surprinde ?!
Concret, până acum, 18,5% din impozitul pe venitul colectat la nivelul UAT (Unităţi Administrativ Teritoriale, adică comune, oraşe) era redistribuit către comune. Redistribuirea se făcea de către consiliile judeţene care primeau o sumă de bani de la Ministerul Finanţelor, distribuind-o apoi în teritoriu, FUNCŢIE DE CÂT A CONTRIBUIT FIECARE UAT LA COLECTARE. Normal, se făcea o corelare între numărul de locuitori şi gradul de colectare realizat. Una e să ai 10.000 de locuitori dar să colectezi 50% din taxe şi impozite şi alta să ai 3.000 de locuitori dar să ai grad de colectare de 110 % (colectând inclusiv restanţele).
Din anul în curs, cu DBV, ministru la Finanțe, guvernul a decis să împartă el însuşi banii, scoțând din joc consiliile judeţene. Criteriul de alocare, UNUL CU SCHEPSIS ! Ai adus mulţi bani la buget – NU PRIMEŞTI cota de 18,5%, nu ai adus bani la buget – PRIMEŞTI cota de 18,5%.
Motivarea : 1 – se stabileşte un plafon minim al bugetului (funcţie de gradul UAT – comună, oraş, municipiu), astfel încât să nu mai existe comune ce nu au bani nici măcar de salariile angajaţilor .
2 – se deconectează de la împărţitul banilor consiliile judeţene, aşa numiţii baroni locali, care până acum împărţeau banii și pe criteriul „dai un vot,îți dau un leu”.
În teorie, sună bine. În practică însă, Vâlcov a băgat adânc mâna în buzunarul contribuabilului. 18,5% din impozitul pe venit trebuia să se întoarcă în teritoriu, dar mii de UAT s-au trezit cu ZERO lei alocaţi, cazul Slatinei, Caracalului și Balșului.
Comune şi oraşe cu grad mare de încasare, cu sume imense aduse la buget, corect și e drept, şi cu buget mare, datorat agenţilor economici ce activează în zonă şi a personalului angajat de aceştia- banii cuveniţi acestora au fost transbordați la comunele sărace. Un fel de haiducie democratică. E ca şi când tu, salariat, i-ai spune patronului că ai nişte bani puşi deoparte, iar el ţi-ar „mulţumi”, spunându-ți că nu-ți mai dă leafa, pentru că tu ai deja bani. Şi îi va da celui care nu a muncit. Aberant …
Dacă Ipotești nu are bani de funcţionare, de ce să fie ţinut în spate de Slatina, care are încasări?! De ce să nu fie desfiinţat?! De ce să avem 10 comune sărace lipite pământului, fiecare cu câte o organigramă stufoasă, plină de afini și rude, la primărie, când am putea avea din Ipotești și Milcov, o singură primărie, cu o singură organigramă?!
De ce să luăm de la un Redea și Izbiceni banii cuveniți, pentru a-i da la Grojdibodu, codaș la colectarea impozitelor si taxelor, doar pentru că acolo lucrează Panadria, firma prietenului Adi Barbu, reșapat pesedist odată cu ministrul Finanțelor ?! De ce să luăm Slatinei , Balșului, Izbiceniului, Redei, , Caracalului, banii cuveniţi şi să îi dăm comunelor și orașelor din Nordul județului, acolo unde ministrul Vâlcov este și senator de colegiu ?! Citiți lista banilor alocați comunelor din Olt și faceți o comparație, Nord-Sud și colegiile uninominale. Veți vedea că și în această „formulă magică”a celui ce face pe Robin Hood, votul e sfânt și haiducia „democrată”: luăm de la cei harnici din buzunar şi le dăm celor năpăstuiţi. Realizăm un faliment cvasiuniversal. Nici poveste de un fenomen de eradicare sau măcar diminuare din sărăcie a unor UAT, ci mai degrabă unul de nivelare la un mediu obscur a tuturor UAT.
In fond și la urma urmei, e mai uşor de condus o ţară toată la nivel mediu, decât o una unde ai vârfuri de bunăstare. Pentru că bunăstarea deschide apetitul la reflexie. La gândire. La analiză. Iar Vâlcov te vrea prost ! Şi de aşa ceva are nevoie o guvernare plină de șmecheri, care pune deasupra a tot, propriul interes al grupurilor de influenţă.
Să mai spunem că Dan Bălă și Mircea Velica, primarii comunelor Redea și Izbiceni, la al patrulea mandat consecutiv, pesediști până în vârful capului, care au făcut din comunele lor orașe, fruntași pe ramură în toate alegerile trecute, „remunerați”în bătaie de joc de magicianul ministru, nu execută lucrări cu firmele lipicioase la corasonul domnului ministru… ?! Nu ! La Olt știe lumea cine,unde,ce și pe ce lucrează ! Filmul e același. Ca și metehnele domnului ministru…











































































