Florin Ciobanu a înțărcat la toate țâțele pesediste care i-au ieșit în drum. A supt vârtos, pe sinecuri și din taxa tarabelor producătorilor din piețe, evenimente, târguri și din banii publici. Personajul a fost ”onorific” doar în aburelile legumelor.
Și cum în ultimul timp se cam scobea în nas că nu-i mai pica nimic, i-a picat Ziua Recoltei. Și a înțărcat iar! De data asta, la standul Primăriei Slatina, cu plecăciuni și felicitări la șosete. E important să fii consecvent, ca sugător. Momentan, caută încă țâța grasă pe hartă, dar cum o găsește, cum are păreri. Și începe să presteze! Scârbos, cu nesaț, pe profil! Se crede profailăr. Nu e ! Doar mare grădina…
Producătorul din asociația Ciobanului are palma aspră, că a învățat de mic, ce e munca, nu are accent și strâmbe în vorbire, nu apare la televizor țugiundu-și buzele ca și când s-ar scobi între dinți cu colțul dosarului pe fonduri europene de pe birou, cum că el le știe pe toate. Nu face bani din politică și nu crapă de ciudă că nu mai e creator de pârțuri.
Aici apare trăsătura lui esenţială care-l face detestabil. El nu-și acceptă nivelul. Vrea să arate că el e sus și să-i tragă pe ceilalți în jos. Să se agaţe cu degetele lui fine, de producător cu slugi, îmbrăcat feișon, cu țoale de firmă, purtătoare a aroganței și autosuficienței din care s-a născut caracterul lui penibil. Asta e frustrarea lui. Vrea să fie o statuie vie într-o lume de ţărani. Şi tot ce nu e ca el, nu înţelege. Şi dacă nu înţelege ceva, pocneşte ficatul în el de ciudă.
Ar face orice ca să ajungă şef. Să fie băgat în seamă. Să țină trena, nu contează cui.Ca să se uite la ai lui de sus. Să le arate că el e sus. Ăsta e idealul lui în viaţă: să aibă un birou imens şi să fie deasupra unor orăşeni care în mintea lui seamănă leit cu copiii ăia care făceau mişto de el că e ţăran. Să demonstreze tuturor că ţăranul a ajuns leu la oraş, nu cățel, cum a pornit. Şi să se scobească în dinţi cu colţul cărţii de vizită, pe când era consilier pesede la Daea.
Pentru că, oricât s-ar chinui, oricât şi-ar vărsa ciuda, oricâte mâini ar pupa, oricâte bărci ar schimba şi ar lucra pe la spate şi prin faţă, oricât de sus s-ar crede, trăgând oameni simpli, curați, muncitori, sub el, va rămâne tot timpul un sfârc în muc. Asta e esenţa lui.
