Trec peste definiția intelectualului. E greu de spus în ziua de azi cine e intelectualul. Intelectualul se presupune,că de-aia i se zice intelectual,vede mai mult și vede mai bine. Înțelege complexitatea raporturilor din societate, mizele economice,mizele politice. Aici e nevoie de ceva mai mult. De pe margine întotdeauna se vede ceva mai bine. Politica are nevoie de mai mult. Are nevoie de un simț dezvoltat și de o capacitate practică excesivă. Dacă e ieșită din comun, e și mai bine. Nu-i de ajuns doar să înțelegi, e obligatoriu să știi și ce și cum să faci. Asta nu-ți garantează însă statutul de intelectual.
Când auzi din gura unui intelectual că „vrem să venim la guvernare ca să renovăm fațedele clădirilor istorice”(cumpărate tot de-ai noștri), să mute veceul din curte în casă, și să amelioreze nivelul de trai, nu-ți mai trebuie intelectuali la guvernare.
Scârbit, începi să asculți proștii…Chiar dacă știi că sunt proști! Când îl pui în frunte, nu contează în fruntea a ce, din prost începe să țâșnească instictul lui Don Quijote. Vede altceva decât văd ceilalți, devine anecdotic și se penibilizează public când garantează lupta. Una cu morile de vânt, căci: nu poate din cauza compromisului-unu la mână, nu e în stare-doi la mână, e vulnerabil și dependent de afacerile suveică,trei la mână.
Când mai are pretenții că știe cum, și de-aia și face politică, e lucru dracu-n casa popii!
Importante la faza asta devin pipițele de escortă. Despre ele,altădată…
Un sfârșit de săptămână așa cum vi-l doriți!
- Latest
- Trending
